vineri, 6 iulie 2012

Crema de mazare cu ardei copt

O reteta mai din primavara, nu am uitat de ea. Atunci am asociat cu rulouri de somon si leurda, dar merge si fara, eventual cu somon si spanac, daca vreti ceva frunze proaspete; cu somon merge oricum. Se poate face si in forme mai micute (eu am folosit un borcanas in care a incaput mai mult decat ar insemna o portie potrivita) si plasa interesant pe farfuria oaspetelui, care ma gandesc ca va aprecia. Cu mazare proaspata, e la fix. 

Ingredientele pentru crema de mazare:
200 g mazare
50 g ceapa, tocata marunt
100 g crema de branza
10 g fistic, macinat fin
1 lingura pecorino, rasa fin
1 lingura zeama de lamaie (optional, pana la urma, in functie de gusturi; eu as renunta la izul acrisor)
1 lingura de ulei, pentru calit (de floarea soarelui am folosit eu)
1/2 lingurita sare
1/2 lingurita piper verde

Se caleste ceapa pana devine sticloasa si incepe sa se inmoaie. Se adauga mazarea, amestecand in continuare 1-2 minute, pe foc mediu; se presara sarea, se adauga 100 ml de apa si se lasa sa dea in clocot. Cand incepe sa clocoteasca, sa da focul la minim, se pune capacul si lasam sa fiarba inabusit un sfert de ora. O pasam apoi cu mixerul vertical, pana devine o crema fina si omogena. Adaugam zeama de lamaie, piperul, crema de branza, fisticul si branza pecorino, omogenizand bine dupa fiecare ingredient. Dam crema la frigider pentru cel putin jumatate de ora.

Pentru invelisul de ardei aveti nevoie de 2 ardei galbeni grasi, frumosi, fara pete sau alte defecte si de doi ardei kapia. Eliminati cotoarele si semintele ardeilor, ii presarati cu sare, ii stropiti cu ulei de masline si ii impachetati pe fiecare in parte in folie de aluminiu. Ii dati la cuptorul incins la 220 de grade pentru 30 de minute. Ii lasati sa se raceasca in folie, apoi ii curatati cu grija, sa nu se rupa. Feliile de ardei curatate trebuie sa fie bine uscate inainte de a fi asezate in forma, asa ca tamponati-le bine (dar delicat) cu servetele de bucatarie. Evident, cine vrea sa coaca pe gratar, poate.

Ungeti vag cu ulei peretii formei pe care urmeaza sa o folositi. Taiati ardeii in fasii aproximativ egale si ii asezati in forma, alternand culorile. O sa vedeti ca adera bine la peretii recipientului, au textura potrivita si uleiul ii ajuta sa se "lipeasca" cum trebuie. Umpleti cu crema de mazare, nivelati, acoperiti cu folie de aluminiu si puneti forma cu gura in jos pe o farfurie. Dati-o la frigider pentru 30 de minute. Inainte sa asezati "turnuletul" pe farfurie, desprindeti ardeiul de recipient cu lama cutitului, insa cu grija, sa nu-l sectionati.

Farfuria finala ramane la imaginatia fiecaruia, desigur. Eu am presarat fistic macinat si am facut un amestec grosut de balsamic, ulei extra, sare si piper.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu