luni, 30 ianuarie 2012

Chiftele de linte la cuptor

Sunt foarte satioase, se pot manca si daca tineti vreun regim or smth, zic eu. Am amestecat 270 g linte fiarta, bine scursa si pasata cu furculita cu o jumatate de ceapa tocata fin, un morcov si un catel de usturoi dati pe razatoare, 1 ou, o lingurita de ulei si o lingura rasa de pesmet; condimente, verdeturi, la alegerea fiecaruia. Chiftelele le-am copt impreuna cu jumatatea de ceapa ramasa. Ar fi trebuit sa le tavalesc prin malai, dar pentru ca le pusesem deja in tava, am presarat putin malai peste ele si peste ceapa si am stropit totul cu foarte putin ulei. Si cam atat. Eu am avut un sos improvizat, adica pasta de ardei pusa la borcan in vara, amestecata cu usturoi si o salata de varza din aia simpla, doar cu ulei, otet, sare si piper. Cea mai buna, da. Sigur ca merg chiftelele si cu salata de varza murata.



Btw, pentru cine mai tine minte asa-zisul meu regim, s-a dat la fund incepand cu revelionul. Pana atunci, slabisem 3 kg mancand misto si destept, de Craciun, totul ok, echilibru, iar de le rev incolo, pur si simplu am inceput sa mananc mult. Nu neaparat porcarii, ci mult, din toate. Si uite asa, declinul. Acuma ma gandesc sa-mi intocmesc un plan, cat de cat. Ca am foietat destul, ma gandesc :). 

Si, pentru ca mi-a placut, un clasic din week-end, ca la gradinita: pireu cu ficat si varza acra din otet. Ma rog, aproape ca la gradi. Pireul e din cartofi si conopida, cu unt, lapte si smantana dulce si ficatul e prajit in untura de gasca (eu prajesc extrem de rar, dar e mai bine asa) si atat. Fara ceapa si usturoi, asa l-am vrut. Am pus niste usturoi proaspat peste el cand a fost gata si tot atunci l-am si sarat. O fost excelent! 


16 comentarii:

  1. e vremea ficatilor :)

    n-am mai auzit de varza in otet

    RăspundețiȘtergere
  2. da e vremea ficatilor :) dar mie chiar imi plac. varza la borcan, cand am pus muraturile am pus si niste varza. i-o venti randul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place foarte mult lintea si gatesc in fiecare saptamana vreun fel de mancare cu linte, sincer nu am incercat chifetelele din linte prajite ...sunt sigura ca sunt gustoase...momentan trec printr-o criza de mancare sanatoasa...asa ca am sa ma limitez la chiftelele cu linte fierte si amestecate cu alte mirodenii....in schimb
    mi-ai facut pofta cu sosul acela de ardei :))

    RăspundețiȘtergere
  4. eu fac constant pasta, diverse combinatii. prajite in ulei n-am incercat nici eu :), doar la cuptor, pe hartie de copt :), adica astea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cat se tin chiftelele la cuptor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu sa-ti zic exact, depinde la ce temp. le pui. eu incep cu 200 de grade, las pana fac crusta usor rumena la baza, le intorc si micsorez la 180-190. pe verificate.

      Ștergere
  6. Perfect !!!
    Cautam o reteta simpla simpla si cu ingredientele avute in casa si fara blender si etc . Multumesc .

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Delia, daca citesti acest mesaj, te rog sa-mi spui cum ai facut pasta de ardei la borcan si cum ai conservat-o astfel incat sa se mentina,sa nu fermenteze?

    Am ajuns la aceasta postare cautand o reteta simpla pentru chiftelute de linte,caci am niste linte fiarta. :) Nu am mai facut pana acum. Imi place cum ai combinat-o mai sus. O sa fac si eu asa imediat, doar ca nu o sa le prajesc ci o sa le bag la cuptor sa se faca. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceau, Dana. Pasta de ardei se face foarte simplu, zic eu, este al doilea sezon in care o fac si s-a pastrat excelent. Eu folosesc asa: la 5 kg de ardei kapia sau gogosari, cam 1,5 - 2 kg ceapa, 1 kg rosii sau chiar mai mult daca vrei - oparite si decojite, o buc. de telina, usturoi, in functie de cat vrei sa se simta, verdeturi (patrunjel, cimbru, frunze de telina), piper, sare. De obicei fac mai multe ture, la unele pun si ardei iute, tot dupa gust :). Pun pe foc toate legumele in afara de rosii si las sa fiarba incet, cand sunt moi, adaug rosiile. Ulei pun foarte putin, asa, la bun simt, legumele fierb practic in suc propriu. Dupa ce sunt fierte complet, se vede ca scade toata chestia in oala si se ridica uleiul la suprafata, fac pasta cu mixerul vertical. Pun in borcane sterilizate, fierbinti si insurubez. Si pt extra siguranta, pun si eu lingurita aia de ulei deasupra in borcan. Ideal e sa faci din ardei copt, fara coaja, sa fie mai fina, dar eu la bloc nu ma mai pun sa coc atata ardei. Unele conserve din sezonul trecut le-am pus sigilate in aragaz, la 160 - 170 de grade si am stat cu ochii pe ele, sa zic vreo 10 min, se vede ca fac niste bulbuci - am pus asa vinete coapte la borcan si au fost bestiale. Sau le poti "fierbe" pe aragaz, in oala. Chiar nu mai tin minte daca am facut asa cu si pasta. Eu cred ca e chestie de sterilizare si am mai citit undeva ca e necesar sa ai ceva acid in borcan, de asta rosiile in pasta de ardei. sper ca ti-am fost de folos, cat de cat.

      Ștergere
    2. Delia, multumesc mult pentru raspunsul detaliat. Am notat metoda ta. Imi place foarte mult, mai ales ca legumele fierb in suc propriu. E mai sanatos asa.

      Referitor la vinete la borcan, cum procedezi mai exact? le coci,le cureti si le pui in borcanele sterilizate cu ulei? sau pur si simplu asa,ca atare? Nu am pus pana acum vinete in borcane, dar este o idee nemaipomenita. Iarna le cautam prin camara. :)

      Ștergere
    3. am uitat sa-ti zic ca pasta o mai dau o data in clocot, la foc mic, si dupa aia o pun in borcane. cu vinetele am facut exact cum zici tu, coapte, curatate, le-am presat cat am putut in borcan si am turnat ulei deasupra, sa fie vizibila pelicula de ulei :). neaparat puse borcanele sigilate la cuptor, altfel nu stiu daca tin. prima data am facut si eu vara trecuta de proba, a fost ok, anul asta as vrea sa pun mai multe borcane, ca mi-a placut mult cum s-au pastrat, gust, textura, tot.

      Ștergere
    4. Delia Mitar Eu nu ma plang cu coptul ardeioaselor. Si chiar imi place! Pun ulei intr- o tava..sau cratita ..tuci...tai coditele de la ardei si ii pun in ulei ...se rumenesc repede, ii intorc...cand sunt gata ii pun intr-un vas..presar sare si ii las sa se raceasca! Se curata super usor! La 10 kg ardeioase folosesc cam 1/2 l ulei maxim! Poate iti/ va foloseste ideea!

      Ștergere
    5. Gabriela, si eu cand coc, ii stropesccu ulei, dar ii pun pe hartie de copt, mai rasfirati. Ii faina ideea ta, nu m-am gandit. Eu nu ma pun sa coc pentru conserve mai mult din comoditate, ca tre' copt in cantitati mari si, na, ia timp.

      Ștergere
  8. Neaparat, toamna asta fac si eu borcanele cu vinete si cu pasta de ardei. Sunt delicioase rau! :)
    Multumesc inca o data pentru raspunsurile detaliate! si... la cat mai multe retete reusite!!! ;)

    RăspundețiȘtergere