luni, 31 decembrie 2012

Keep calm.

Nici nu stiam cum sa intitulez postarea, ca nu am chef sa ma formalizez cu la multi ani si din astea. Da, lumea se agita, si ce daca. Va arat numa niste prajituri si painea, buna painea. In rest, si asta care vine o sa fie anul nostru, ca toti de pana acuma :). Reteta de savarine e de la Cristina, bune de tot, si eu nu sunt fana savarine. Foile de crempita, de la Laura Laurentiu, iar fondantul, tot de la Cristina. Nu-i prima data cand le fac pe toate, deci da. Eclerul tuflit e bun la gust, cu crema de mascarpone + lemon curd. Poate-l maschez cu ceva cioco, daca mai am chef. Crempita, insa, ruleaza. 






Mai sunt si altele, gen mancare de mancat, dar s-a cam stins lumina. Pe maine, pe la anu'. :)

marți, 25 decembrie 2012

Crizmas fain!

Pe foarte repede inainte, va doresc sa beneficiati de un Craciun asa cum vi-l doriti, cu mancare buna si senin. Fie ca. 





Deocamdata, atat :).

miercuri, 19 decembrie 2012

Mini tarte cu dovleac, ceapa si branza de capra

Niste tarte numai bune pentru orice sarbatoare sau gustare, destul de usor de facut. Daca nu aveti vreme sa modelati crustele astea mititele, puteti sa ramaneti la varianta de biscuite, rotund/patrat/dreptunghiular etc. Eu as opta, totusi, pentru varianta de mini tarte. 

Pentru branza de capra am facut un amestec din: boabe de piper verde, tarhon, chimion, oregano, boia si chili (iute rau!), 1/2 lingurita din fiecare ingredient, zdrobite bine de tot in mojar. Am tavalit branza prin amestecul asta, am invelit-o in hartie, apoi in folie de aluminiu si am dat-o la frigider pana am pregatit restul.  

Pentru aluat: 70 g faina integrala, 50 g tarate, 20 g seminte de in, 80 g unt rece, 2 linguri lapte rece, un praf de sare. Untul taiat cuburi se framanta cu ingredientele uscate pana la obtinerea unui aluat sfaramicios, apoi se adauga laptele si se pune bila de aluat la frigider pentru cel putin 30 de minute, invelita in folie de plastic. Se intinde si se decupeaza cercuri pentru mini tarte. Se coc in formele unse cu ulei sau cu unt, 10 minute cu boabe de fasole/linte, ce aveti prin casa, la 190 - 200 de grade, apoi alte 10 - 15 minute fara boabe, la 175 - 180 de grade. Desigur, adaptati temperatura si timpul de coacere la cuptorul personal. 

Pentru umplutura: 300 g dovleac, 200 g ceapa rosie, 80 g sunca afumata, preferabil de casa. Dovleacul taiat cubulete mici l-am copt impreuna cu sunca taiata fasii, condimentate cu boia, piper si cimbru (n-a fost nevoie de sare si grasime pentru ca a fost sunca suficient de sarata si a lasat si grasime). Se mai intorc cu paleta de cate ori e necesar, se coc la temperatura mare, 240 de grade la cuptorul meu, pana se rumenesc frumos. Dovleacul trebuie sa fie usor inmuiat, dar sa-si pastreze din textura. La fel am procedat cu ceapa rosie (taiata pestisori), doar ca am sarat-o lejer, am presarat-o cu boia si am masat-o cu ulei, o lingura de ulei de floarea soarelui e suficienta. Ideea e sa fie rasfirate legumele in tava si e preferabil sa fie coapte separat, ca sa-si pastreze culoarea. 

Tartele sunt bune si reci, si calde, in opinia mea. Asamblarea o face fiecare dupa preferinte, eu am pus mai intai dovleac + sunca, ceapa, felia de branza si castravetele.  Nu e decor castravetele, desi contribuie simpatic la aspect. Nu merge fara castravete, completeaza bine gustul. In loc de dovleac, n-ar fi rele cu ciuperci, ori cu fasole, poate o pasta de linte, pasta de masline mai nesarate, o crema de ardei copt sau mai stiu eu ce. Ceapa coapta nu prea are de ce sa lipseasca. Imaginati-va numai si vedeti ce combinatii faine rezulta :). 

Cu aceste tarte mini particip la concursul “Castiga 3 pachete cu produse La Colline" de pe blogul Bucatareselor Vesele. Pentru ca chiar ne place branza de capra, am mai zis eu de dansa pe aici, pe undeva, pe blog :). 





luni, 10 decembrie 2012

Covrigi, un pic mai expliciti

Sa revenim, deci, la covrigii nostri. Am reusit sa fac cateva poze din proces, e metoda care mi se pare mie cea mai usoara, fiecare poate sa adapteze, desigur. Aluatul ce se vede e ceva mai hidratat, cu 50 g de apa in plus, mai precis. Se lucreaza mai greu cu el, nu recomand daca nu sunteti obisnuiti cu aluatul, in general. Repet, eu folosesc faina ungureasca de 550, din nou fiecare-si adapteaza aluatul dupa ce are in casa sau dupa voie :). Nu stiu sa va zic despre alte fainuri, caci nu am testat. E aluatul basic de paine, fara adaos de grasime, doar apa, faina, sare si drojdie. 

In poza se vede aluatul rasturnat pe o tava presarata cu faina (eu incerc sa restrang suprafata de lucru cat pot, nu tine neaparat de eficienta, ba din contra), aplatizat lejer si impartit, nu foarte precis, ca m-am grabit. Daca totusi mergeti pe un aluat mai umed (ca proportie, la 500 g de faina, intre 320 - 350 g de apa), as zice ce e mai bine de lucrat pe suprafata unsa cu ulei, mi se pare mai comod si nelipicios. Asa voi face si eu tura viitoare. Se ia o fasie din asta si, fie se foloseste asa cum e, fie se imparte in 2 bucati egale, ca sa obtineti 2 dreptunghiuri mai mici.  Se "lateste" usor, fara sa trageti prea tare de aluat, ca el oricum e ascultator daca s-a relaxat cum trebuie.  Dupa care se umple, sigileaza, ruleaza si se formeaza covrigul. Pam pam. 






De oparit, se pun in apa care clocoteste usor (cand incepe sa dea in clocot, puneti bicarbonatul) si se lasa pana se ridica covrigul la suprafata, cateva secunde dureaza. Se scot cu o paleta din aia cu gauri, se scurg si se pun in tava tapetata cu hartie de copt si se presara sare sau ce mai doreste caprioara. Dupa oparit, fie ii mai lasati 10 - 15 minute la crescut, fie ii puneti direct la copt. Eu obisnuiesc sa-i pun direct la copt. 


Sigur ca sunt destule variatiuni pe tema, ca sa avem ce testa. Io deocamdata iau o pauza de covrigi, dar planuiesc sa-i avem pe masa de Craciun, in multe feluri :). Sa pun si niste link-uri, gasisem mai multe faine, dar nu le-am salvat: http://www.thefreshloaf.com/recipes/pretzels , http://www.marthastewart.com/339013/soft-pretzels. Mai cautati, vedeti ce varianta va place mai tare :) .

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Covrigi

Raman la titlul asta, ca e cel mai vag, iar covrigii pot fi de multe feluri. Covrigii astia de-mi plac mie cel mai mult ii luam de Billa intr-o vreme, apoi n-au mai fost. De cand cu painea acasa, nu mai prea cumpar mare lucru de la magazine. Apropos, m-am uitat pe o eticheta de la bavarezii de la Kaufland si erau sigur peste 10 ingrediente la aluat, ce urat. Si pana la urma m-am pus sa-mi fac si covrigi, asa, de pofta, si mi-am dat seama ca nu-i nu stiu ce mare chestie. Covrigii vietii mele is astia de se fierb in apa cu bicarbonat, ca, de fapt, asta era baiu', mi se parea prea mare efortul sa-i mai si opar, etc. Desigur, a fost o iluzie, merge repede toata treaba si rezulta ceva infernal de fain. Eu testez de obicei cu aluaturile, dar va zic cum i-am facut azi, foarte simplu: am folosit 500 g de faina de 550, 300 g de apa, 4 g drojdie uscata (intra si cat zic aia pe plic, eu prefer mai putina, aluatul sta mai mult la dospit, nu-l grabesc ) si o lg-ta de sare. Pentru umplere, se ia cate o fasie de aluat, se aplatizeaza usor, se pune umplutura pe mijloc si se acopera cu laturile libere, se sigileaza dupa fiecare, apoi se ruleaza (adaptare de la metoda de formare a baghetelor). Pe astia de azi i-am umplut cu mozzarella si masline, cu gem si cu un amestec de nuca de cocos, zahar brut si unt. La faza cu oparirea, eu pun cam o lingura de bicarbonat la un l de apa in momentul in care incepe sa clocoteasca, merge pus si mai mult, cu cat e mai mult se simte mai tare aroma aia specifica. Nu am incercat pana acuma sa-i pensulez si cu ou, am fost multumita de crusta asta asa cum e. Daca mai fac si maine, ca mai am ceva umplutura cu cocos si e pacat, poate vin si cu ceva poze din timpul facerii, sa fie mai explicit procesu'. Orice covrig de la orice colt e cauciuc fata de astia. Plus ca eu, o ciudata fiind, nu dau un leu pe un covrig cand ma costa in medie 3 lei kilu' de faina. Asta e, mi-i fac cu mana mea. 





sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Prajitura cu ciocolata neagra&alba

Prajitura cu ce mai ai de consumat de prin frigider. Pandispan cu cacao, ganache de ciocolata si glazura alba cu ceva stafide. Merge bine si la cafa, dimineata, sau oricand. In portii mici, eu am taiat-o in bastonase subtiri, dupa o noapte la frigider. Sa nu uit sa fac de Craciun, cu multe fructe uscate, nuci si scortisoara. 





sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Prima betie. Si ultima, sau pe-acolo.

Eu, in prezent, sunt mai pocaita, in felul meu. Fara ofensa la religia nimanui, e doar o vorba de-a noastra, de p-aici. Nu fumez decat pasiv si cat mai rar posibil. Btw, sunt mare fana a localurilor de nefumatori. Pacat ca nu prea exista. Beau vag, uneori social, alteori un pahar de vin sau o bere, doua. Imi place de Grolsch, in special. Berea e mai de vara sau de anotimp cald in general, vinul e de oricand. Altele nu-mi plac si nici nu fac efort in sensul asta. Nu ma preocupa. 

De fumat, am tot fumat, m-am tot lasat. Am fumat in liceu, in facultate, dupa, cred ca si prin gimnaziu ne mai prosteam. Da, ne prosteam sigur, mi-am adus aminte ca mai gasea maica-mea scrum pe balcon. Erau niste tigari lungi, maro, nu mai stiu cum se chemau. In fine. In liceu fumam pe ascuns, in faculta o-nceput tata-miu sa ne ia tigari la un moment dat, nu am inteles de ce. Cred ca erau de la diutifri, habar n-am. In faculta aveam un hal de scrumiera verde de la fostii proprietari, un fel de blido-tava de ceramica, se umplea cu varf in sesiune. Cand m-am mutat aci, acasa, fumam peste tot, oricand, aiurea. Stateam in cur pe pervaz, cum ar veni, la et.10, si fumam, asa, in zare. Sau sus, pe bloc. De fiecare data m-am lasat dintr-o data, nu vad alta metoda. Ori te lasi, ori fumezi ca prostu'. M-am lasat si-n faculta, m-am apucat o data cu nush' ce job, m-am lasat pe parcurs, etc. Nu mai fumez de vreo 4 ani, cu succes, fara abateri si n-am nici o treaba. Mi se pare inutil, gretos, naspa, ocupator de vreme si costisitor, foarte costisitor.

Prima betia a fost intr-a VIII-a, in curtea unui liceu unde se tinea disco in fiecare vineri. Era ceva sticluta de plastic cu lichior Tanita parca, impartita la trei, prin rotatie. Am ajuns acasa, n-am mai ajuns la baia de apartament (aveam noi un loc in spatele blocului, noi si boschetarii locali), in ideea de a nu traversa holu', camera, etc. O fost capu' greu, da' am supravietuit. Acuma, intre asta si ultima betie senzationala, au mai fost. Dar noi facem saltul in timp, ca uneori chiar nu conteaza detaliile intermediare. De la ultima, insa, eu nu mai pot gusta vodka, spirtoase, tarie, in general. Practic nu le pot suferi, ca dovada ca stomacul are memorie desteapta si stie mai bine. Cu vodka am o problema in special. Ca sa n-o mai lungesc, a fost o intamplare cu multa lume, niste paharele mici de plastic cu vodka ieftina, noapte de vara, o baie-n nu stiu ce lac si un stomac extrem, dar extrem de oripilat. Treaba asta se-ntampla in nu mai stiu ce an de facultate, pe la final, oricum.

Acuma, v-ati prins si voi ca-i multa cenzura in randurile astea, ca mie nu-mi place sa vorbesc fara rost. Toata tineretea mea am tinut-o-n echilibru, mai mult sau mai putin fragil, dupa circumstante. Altfel, cine stie. 

Ceea ce nu-nteleg eu este betia ca parte bine definita de laifstail, betia sociala exagerata, betia de uichend, betia ca nu ai altceva mai bun de facut. Pe eterna setare "hai sa bem", gen. La oameni in jur de 30 sau un pic peste, sa zicem. Sau ceva mai mult peste. Asta-i nelamurirea mea. O fi chestie de amar :), cine stie? Cat de nasol poa' sa fie, zau. 

Ca sa inchei cumva firesc, am inteles ca mai ajung si neamuri p-acia, prin batatura. Le urez soc&groaza cat mai domoale, de inghitit cu aspirina sau lapte cald, cum pica mai bine. Asta e, poate reusim si noi sa ne cunoastem cat de cat dupa 30 de ani ;). Desi, eu ma-ndoiesc. In viata tre' sa te prinzi la timp cat e bine sa lasi de la tine. Eu m-am prins cam tarziu.

In registru cat de cat culinar, va prezint si eu, cum fac bloggeri de succes, primul nostru carnat in viata (needitat), in mat de caltabos. Mate de carnati n-am gasit, dar am zis sa testam scula. Mere cum trebe, o sa mezelim de casa, daca "toace-s ochei", vorba unuia. 


Bonus, un colt de pizza insorit. 


L.E. No, ui' ca mi-am amintit, am tras niste fumuri prin anul 2009, undeva pe la spanioli, intr-un soi de vacanta. Iti dai seama ce fain mi-o fost. Mda. 

joi, 18 octombrie 2012

Oja roz pentru zile din astea

Pentru ca am o perioada plina de necunoscut, o tzar' de drama, spaime si alte balarii, nu prea ma pot concentra pe hrana buna/gatit si plamadit&copt de paine, in special. Ca cere implicare, drag si sa fii acolo. Iar eu nu ma pot concentra, nu ma pot aduna ca pe vremuri. Am impresia ca daca nu-s prezenta cum trebuie, nu iasa nici painea la fel. Nici macar cea cu drojdie comerciala :(. 

Asa se face ca ajung sa cumpar paine, dar ma impiedic de multe ori la raft pana sa aleg. Stiu ca e proasta, rea la gust, ca n-are nici un sens, ca nu mai am cum s-o inghit, dar ma incapatanez sa citesc etichete si sa aleg, pana la urma, ceva. Cum am facut si ieri, ca C. nu poate sa manance fara paine. 


Scrie pe ambalaj ca n-are bullshituri, dar e asa de rea la gust, ca cartonul (cacofonia e intentionata). Mi-as dori sa gasesc paine buna undeva la noi in oras, pentru astfel de zile :). Desi, mai la-ndemana ar fi sa incep prin a-mi hrani maiaua. 


vineri, 21 septembrie 2012

Jucarii

As vrea sa inteleg si eu diferenta dintre un iaurt bio si unul nebio. Ce ne facem daca iaurtul nu e bio, ce ne facem? Cum afecteaza asta reteta? Sau consumatorul. Am zis iaurt pentru ca nu mi-a venit altceva, am observat ca se poarta prin prajituri si altele. Intelege cineva ce e aia bio? O fi adevarat? 

In alta ordine de idei, mi-am facut niste atarnatoare pentru pentru cercei, cam cum am vazut pe net. Am primit niste rame foarte vechi, pe care le-am curatat si dichisit cum m-am priceput si cu ce am avut prin casa: o vopsea alba buna la orice, sfoara, sarma de cupru, niste cuie subtiri si niste jucarele, pe care le-am lipit pe una din rame. Pe cealalta vreau sa o pictez (cumva), numai sa-mi fac rost de culori. Pe langa ca-s simpatice, is si foarte practice, pentru ca am acces la majoritatea cerceilor si ii si port in felul asta, cam pe toti. Desigur, nu in acelasi timp. 





marți, 11 septembrie 2012

Coapte, de toamna. O tarta si o placinta.

Numa' pozele, deocamdata.








Hai sa vedem ce si cum, ca se fac tare usor cele doua. Avem un aluat (mai mult sau mai putin) clasic de tarta, din 200 g de faina, 100 g de unt din cel gras (neaparat gras!), 1 galbenus, o lingurita de otet si 2 linguri full de iaurt. Aluat mai mult "amestecat", fara framantat inutil, parerea mea. Daca vreti, impachetati ca la foietaj, daca nu, nu. Lasati la frigider, in orice caz, o juma' de ora, o ora. Mai avem un soi de pireu de dovleac, din dovleac decongelat, macinat la robot si calit, ceea ca nu v-as sfatui neaparat. Sa fie proaspat, ori ca-i copt, sau dat pe razatoare si calit cu zahar/miere, unt, arome. Cu miere si scortisoara bate orice, I tell you, ca l-am facut asa pentru un strudel intr-o anume noapte. Pentru care strudel am trecut foile prin masina de facut paste, dar asta-i alta poveste.

In rest, vedeti si voi, felii de mere, prune, smochine, nuci si miere, pentru o lejera glazurare. Am copt (partial) crusta separat, apoi am umplut, decorat si copt pana la capat.

Placinta e buna, chiar buna, as mai modifica ceva pe la aluat (nu stiu exact ce inca), dar pe parcurs. Pana una, alta, asta-i versiunea: 300 g faina, 30 g unt topit, 2 oua, 150 g iaurt, 50 pana la 100 g zahar, cum vreti de dulce, 100 ml apa in care se dizolva o lingurita de drojdie uscata + 1 lingurita de zahar. E un aluat curgacios, ca cel pentru savarine, nu din ala in care-ti bagi mainile. Se amesteca pur si simplu cu lingura toate astea, se lasa la dospit pana-si dubleaza volumul. Se poate turna direct in tava in care urmeaza sa fie coapta placinta. Fructele taiate in bucati nu prea mari se pun pur si simplu deasupra (le-am pus cu putin timp inainte sa dau la cuptor), eu am avut smochine si prune, am presarat si samburi de floarea soarelui, apoi am picurat miere. Cam asa. Ideea cu placinta am aplicat-o tot in noaptea aia, dupa ce am vazut-o intr-o emisiune la Duna TV, unde niste doamne ne arata cum fac ele diverse placinte&co, de mare inspiratie, pe bune. Nu inteleg nimic din ce zic, evident, dar asta chiar nu conteaza, ca procesu' tehnologic ii destul de explicit pentru oricine. Prima data am facut-o cu gem si ceva nuca, cum am vazut la tipele astea. Nu am apucat sa pozez pe lumina, e foarte buna si cu gem. Ideea e sa nu puneti un strat foarte gros si uniform de gem, cum am facut eu, ca se lasa, cumva, aluatul fiind foarte moale. Si, eventual, sa puneti gemul din loc in loc, sa faceti un pattern. Portionati placinta imaginar si puneti o lingura de gem/bucata. Pun o poza urata din noaptea cu pricina, ca sa aveti idee.

P.S. Intr-o poza se vede izmana mea, va rog sa ma scuzati, am vazut dupa ce am urcat-o. Ghici in care :).

Ciocolata de casa cu cereale

In ideea ca-ti poti permite o bucatica zilnic, dimineata, sau cand ai chef. Are multe cereale, ca puteam sa-i zic cereale cu ciocolata de casa. Secara am folosit si atat, pe deasupra niste susan si ceva sare grunjoasa, care sigur ca nu-i obligatorie, dar face contrast fain. Na, ce sa mai zic altceva, nu mai am ce. Tot asa fac ciocolata de casa, ideea e sa folosesti cacao buna, unt la fel si lapte praf de la Oetker, altu' mie nu mi-a placut. Ma rog, daca poa' sa-ti placa laptele facut praf.



vineri, 24 august 2012

Batoane de pandispan cu gem de caise si glazura de ciocolata

Nu tot ce zboara se mananca, dar daca ti se extrage un molar de minte si te mai si coase dupa aia si stai cu dureri pre si post operatie vreo 2 saptamani, mancand cu lingurita sau mai deloc, s-ar putea sa-ti doresti chiar si batoane magura, printre altele. Am reusit sa inchei fraza asta lunga :), iata. Oricum, panica e a pacientului, zic eu, la fel si amanarea. 

Dupa ce vazui lista aia luuuunga cu ingrediente inghesuite pe un ambalaj asa de mic cum e cel al batoanelor magura, zisei sa fac si eu o treaba, asa ca au rezultat niste prajiturele neasteptat de reusite. Nimic complicat, un pandispan clasic cu cacao (3 oua, 60 g faina, 30 g cacao, 90 g zahar, 2-3 linguri de ulei, copt in tava mica de 20x23), gem de caise si o tabla de ciocolata cu lapte, topita cu o feliuta de unt. Pandispanul n-a iesit prea inalt, dar s-a potrivit la fix pentru genul asta de baton. L-am taiat in 2 foi, pe mijloc, am uns cu gem, am presat bine foaia de la suprafata, l-am dat la frigider cam juma' de ora, acoperit cu folie de aluminiu. L-am impartit in batoane si-am glazurat cu cioco. Am inmuiat marginile in ciocolata (foaia de la baza ramane fara cioco, e mult mai simplu asa) am asezat batoanele pe tava si apoi am glazurat si deasupra. N-am stat sa le bibilesc, sa fie glazura uniforma, neteda, etc, ca n-are sens, is prea bune, prea de casa asa cum is. Si cam atata, am dat la frigider pana s-o intarit glazura. Excelenta gustare, recomand un gem acrisor ca umplutura ca sa contrasteze fain cu ciocolata. Nu va tineti de prostii, faceti batoane la copii! Glumesc, desigur. Dar eu le-as face :).




joi, 23 august 2012

O tarta cu prune si gem de caise si niste vinete

Mai rarut nu-i neaparat mai dragut, dar asta e. Va sugerez sa nu sariti peste tarta asta cat mai e sezon, ca merita. Practic, e banala, dar excelent de bine se potrivesc toate intre ele. Aluatul de tarta este ca la cea cu gem de caise si mere. Nu l-am mai copt "in orb", doar l-am intepat cu furculita, am pus un strat de gem si jumatatile de prune, peste care am picurat miere. Ideea e sa fie prune din alea foarte tari, daca se poate, zic eu ca merge cel mai bine cu soiul asta, care nu stiu cum se cheama :). Marginile aluatului ce mi-au mai ramas le-am faramitat peste fructe, am presarat ceva scortisoara si am dat-o la cuptor, pana arata cam asa.





La treaba asta eu i-as zice crema de vinete, pentru ca asta mi-a rezultat, de fapt. Vinetele taiate felii nu foarte groase, sarate si stropite cu zeama de lamaie, lasate la scurs; unse vag cu ulei, puse la copt, la foc mare, intoarse, ca sa se rumeneasca pe ambele fete. Dupa aia, puse intr-un castron cu usturoi tocat marunt si lasate acolo, in ideea ca o sa le mananc eu. Pentru ca nu le-am mancat in ziua aia, a doua zi am bagat robotu' in ele si le-am pastuit, de o iesit o crema de vinete cum nici nu m-as fi gandit. Am mancat-o si asa, si cu maioneza. M-am gandit ce bine ar merge cu unt moale si gras sau cu mascarapone sau cu smantana dulce ca aperitiv. E de probat.