duminică, 9 octombrie 2011

Prajitura cu gem de dovleac si mere

Sau o fi placinta, cine stie? Eu placinta am vrut sa fie, cu mere, numa' ca mi-o fost lene sa le pregatesc pe toate. M-am tot uitat dupa foi pe la fete, am si gasit cateva aluaturi foarte misto, pe care chiar vreau sa le incerc la un moment dat. O iesit altceva. 

Umplutura e gem de dovleac (un borcan de 800), de fapt cremo-gem sau invers, plus felii de mere, de la 5 mere micute. Pe care le-am pus intr-o tigaie cu zahar sa mai lase un pic de zeama. Gemul meu e destul de fluid, ar fi trebuit (sau nu?) sa pun si ceva amidon, m-am gandit dupa ce era deja intins pe foaia de la baza. Am crezut ca o sa fie cel mai mare terci din scurta mea istorie prajitureasca, dar n-a fost. 

Aluatul e the best: 500 g faina, 110 g untura (deci, untura, neaparat!), 2 linguri de ulei, 3 oua, 4 linguri de zahar, 1 plic praf de copt si 5 linguri de lapte. Rezulta un aluat nici prea moale, nici prea tare, care se lasa la frigider 30 de minute. Se imparte in 2, se tavaleste fiecare bucata prin faina cat sa absoarba umezeala (ca el se umezeste cat sta infoliat la rece; e impropriu zis ca se framanta, de aceea se tavaleste, mai degraba ;)) si se intind foile. Il facui holbandu-ma pe ici, pe colo, cum am zis. Deci imi acord mie credit pentru dansu'. Dar e foarte misto, ce bine ca l-am nimerit asa! E foarte fraged si merge la orice placinta, cu fructe sau cu gem sau chiar cu umplutura sarata, daca scoti zaharul din el. Aduce cu ce stiu eu din copilarie la placinta cu mere. 

Pozele, dragutele, cu jucariile noi. Ala proptit de mar e un arici. Ah, si Doamne ajuta ca nu mi-s vreo perfectionista :))!






Duminica faina!

2 comentarii:

  1. Nu stiu cum ai fi vrut sa-ti iasa,dar dupa parerea mea a iesit perfect !
    Iar crema de mere si dovleac are o culoareeee .
    Jucariile sunt ..."delicioase " . :)

    RăspundețiȘtergere
  2. pana la urma e o (alta:) ) prajitura foarte simpla, dar asa m-am bucurat ca am "nimerit" aluatul asta, care iarasi nu e nu stiu ce, dar merge la fix pentru genul asta de praji. a, si jucariile sunt chiar delicioase :) de acord cu tine, Lia.

    RăspundețiȘtergere