vineri, 24 iunie 2011

Tarta cu crema mentolata si cirese

In sfarsit, raspund invitatiei Antoninei de a participa la Dulce Romanie de iunie, cu cirese si menta. Intamplator, imi plac ambele, si separat, si impreuna. De data asta le-am alaturat intr-o tarta, ce altceva :))? O tarta cu doua creme mentolate si cirese proaspete. Nu pot renunta la ideea ca ciresele trebuie mancate proaspete sau cel mult sub forma de gem, atunci cand nu le avem. Altfel nu ne bucuram de gust asa cum trebuie, parerea mea. 

Despre tarta: aluatul l-am facut dupa regula 3, 2, 1 - 300 g faina, 200 g unt, 100 g zahar si galbenusul de la un ou marisor. A stat cam 2 ore la frigider. L-am copt in forma rotunda cu pereti detasabili, imbracand si peretii cu aluat, cam de 3 degete.  

Prima crema e un ganache, pentru care eu am folosit ciocolata cu lapte, am vrut o crema dulce. Am "infierbantat" (si nu fiert!) 100 ml de frisca lichida, in care am pus menta proaspata, apoi am topit in frisca fierbinte 100 g de ciocolata (Milka Noisette, e preferata mea). Am adaugat 2 lingurite cu varf de unt, omogenizand. Am lasat la racit, apoi am pus crema la frigider. 

A doua crema e un amestec de frisca, anume 250 ml, batuta bine si o crema de lapte, ingrosata cu amidon, si ea aromatizata cu menta proaspata. Amestecam 300 de ml de lapte rece cu 2 linguri de amidon si 3 linguri de zahar pudra vanilat si-l aducem usor la fierbere, pe foc mic, nu inainte de a adauga 1, 2 fire de menta proaspata. Atentie, amestecati incontinuu pentru ca se leaga destul de repede si nu vreti crema cu cocoloase. Odata ingrosata crema, se lasa la racit acoperita cu folie, fara sa scoatem menta. Cand s-a racit, se da la frigider. Frisca si crema de lapte trebuie amestecate reci fiind, de la frigider. Se amesteca usor de tot cu o spatula, o sa aveti o crema destul de spumoasa si fina. 

Crema de ciocolata se intinde prima pe blatul de tarta racit. Odata intinsa, ideal ar fi sa o lasati sa se intareasca binisor (la frigider), ca sa va asigurati ca prajitura va avea straturi distincte si aspectuoase de crema, dar asta cam dureaza. Eu am lasat-o pana a devenit cat de cat ferma, apoi am adaugat si crema alba. Desigur, inainte sa folosim cremele, scoatem menta, ca sa nu mancam prajitura cu iarba. Daca mai ramane vreo frunzulita, nu-i bai mare. Peste crema de cioco, vine un strat de crema de lapte, apoi ciresele taiate in jumatate si alt strat de crema alba. Am ornat cu cirese si am presarat nuca de cocos pe margine, in jurul cireselor. Am dat tarta la frigider, e bine sa stea macar 3 ore.





Sectiunea e din ziua 2, se vad bine straturile de crema. Ce-as schimba data viitoare: as folosi 50 - maxim 75 ml de frisca lichida la 100 g de cicolata (raman la cea cu lapte) si 200 de ml de frisca batuta pentru crema alba, deci ceva mai putina. Merge facut ganache-ul din 200 g de ciocolata, ca sa fie mai mult echilibru. Mie mi-a placut combinatia asta de creme, se poate face si un tort festiv cu ele, cu blat clasic de pandispan. Clar, se pot aromatiza dupa preferinta si asocia cu o gramada de fructe, in functie de sezon. 

5 comentarii:

  1. Ce-mi place ca nu ai folosit gelatina. Foarte rar o folosesc, doar in caz de forta majora :)))
    Arata tare, tare apetisant si-mi place tot ce ai pus in ea :)
    Week-end frumos, Delia.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata minunat!! Cat de mult imi plac prajiturile cremoase!! ultima farfurioara e a mea ,nu?? buna rau.. buna !!! Multumesc frumos pentru participare si astept datele pe mail. Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Gaby, rar o folosesc si eu, cel putin incerc :)Sa stii ca m-am gandit sa pun la crema asta, apoi mi-am dat seama ca nu-i trebuie :), se tine chiar bine fara. Weekend frumos si tie!

    Anto, e buna, te servesc cu drag :). Weekend bun sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
  4. suna delicios, iar combinatia de creme ma atrage foarte tare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. dap, e chiar nimerita combinatia de creme :). mi-ar placea si cu struguri, am eu un fix cu prajiturile cu struguri, desi nu am prea facut pana acum.

    RăspundețiȘtergere